US OPEN, calificări | Monica Niculescu și Ana Bogdan și-au aflat adversarele din turul 1. Provocare pentru Șarapova: debut cu o sportivă pe care o va susține toată lumea. Bouchard și-a nimicit concurența și poate înfrunta o româncă în turul 2. Dulgheru, învinsă

US OPEN, calificări | Monica Niculescu și Ana Bogdan și-au aflat adversarele din turul 1. Provocare pentru Șarapova: debut cu o sportivă pe care o va susține toată lumea. Bouchard și-a nimicit concurența și poate înfrunta o româncă în turul 2. Dulgheru, învinsă
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ana Bogdan și Monica Niculescu și-au aflat adversarele la încheierea concursului de calificare. Româncele au evitat jucătoarele cu palmares și speră să își regăsească ritmul la debutul de la New York, după perioade mai dificile în sezon. Patty Schnyder, Vera Zvonareva și Eugenie Bouchard, toate trecute cu brio de sita calificărilor, au ajuns în secțiuni interesante de tablou.
  • Alexandra Dulgheru (141 WTA) a fost învinsă de Ons Jabeur (Tunisia, 114 WTA) în ultimul tur al calificărilor US Open 2018.
  • Gabi Ruse, Irina Bara și Jaqueline Cristian au părăsit calificările în primul tur.
  • România nu a avut reprezentant în calificările de la simplu masculin la US Open 2018.

SÂMBĂ‚TĂ‚, ora 14:30. ANA BOGDAN ȘI MONICA NICULESCU ȘI-AU AFLAT ADVERSARELE. PATTY SCHNYDER, ARUNCATĂ‚ ÎN GURA LUPULUI. Unde au ajuns pe tablou jucătoarele din calificări

Ana Bogdan (74 WTA) speră să își regăsească ritmul după o perioadă de declin, cu șapte înfrângeri în ultimele opt partide disputate pe tablourile principale în circuit, într-un prim meci de la New York ce îi aduce în față o sportivă de 20 de ani, din Cehia, care își va face debutul pe tabloul principal într-un Grand Slam. Marie Bouzkova se află pe poziția 171 WTA, fiind a zecea rachetă a Cehiei. Printre învinsele Mariei în calificările de la New York s-a aflat și ucraineanca Marta Kostyuk (133 WTA), puștoaica-minune care, la 15 ani, lua tenisul pe sus la Australian Open 2018 cu un parcurs început în calificări și dus până în turul trei. Bouzkova are avantajul înălțimii, fiind o jucătoare de 1,80 m. În meciul cu Kostyuk, cehoaica a dat dovadă de putere de concentrare și mobilizare, având în vedere faptul că a reușit să închidă meciul în două seturi, în condițiile în care adversaraâ sa recuperase două break-uri, de la 4-0, și egalese scorul, la 5-5.

Monica Niculescu (61 WTA) ajunge la New York după o serie de trei înfrângeri consecutive, la Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Monica Puig. Slătineanca va da start joc la New York, în noaptea de marți-spre-miercuri, împotriva israeliencei Julia Glushko (162 WTA, 28 ani).

Eugenie Bouchard se vede la linia orizontului pentru Mihaela Buzărnescu. Foarte precisă și eficientă în calificări, Eugenie Bouchard are parte de un meci în primul tur la US Open 2018 împotriva reprezentantei Franței, Harmony Tan (20 ani, locul 399 WTA). Învinsa Georgiei Crăciun în calificările BRD Bucharest Open, Tan nu a jucat decât un singur meci pe hard în această vară, iar ultimul său duel s-a consumat la finalul lunii iulie. Bouchard pornește în aceste condiții drept mare favorită la calificarea în turul doi, acolo unde ar putea juca împotriva lui ‘Super-Miki’. Românca, accidentată grav la gleznă, la Montreal (acolo unde a părăsit terenul într-un scaun cu rotile), are de trecut mai întâi un important și dificil examen fizic, și, totodată, trebuie să o învingă în primul tur pe Marketa Vondrousova (102 WTA).

Protagonista celei mai entuziasmante povești de la New York, Patty Schnyder, revenită pe tabloul principal de la US Open la 20 de ani după ce semna un prim sfert de finală al carierei în acest turneu, în 1998, o va înfrunta în primul tur pe Maria Șarapova (cap de serie 22). Schnyder și Șarapova au jucat nouă meciuri directe între 2004 și 2008, elvețianca reușind o singură victorie, la Roma, în 2005 (3-6, 6-3, 6-1). De alte cinci ori, Patty a reușit să îi câștige set rusoaicei. Ultimul meci jucat pe hard, la San Diego, în 2007, a fost câștigat de Șarapova cu 6-0 în setul decisiv.

Vera Zvonareva (134 WTA), finalista US Open 2010, are o bună oportunitate de a spera la o accedere în turul secund, după ce a depășit calificările. Învinsa lui Kim Clijsters în meciul de titlu din urmă cu opt ani va înfrunta în turul 1 o conațională cu 14 ani mai mică – Anna Blinkova (19 ani, 100 WTA). În cazul unei victorii, Zvonareva ar putea juca mai departe cu noua senzație din WTA, Aryna Sabalenka (25 WTA), care în această seară va disputa finala turneului de la New Haven, cu spaniola Carla Suarez Navarro (detalii AICI), sperând la o a 11-a victorie în 13 meciuri pe cimentul nord-american.

  • Britanica Heather Watson (26 ani) a fost trimisă spre un duel cu mereu periculoasa Ekaterina Makarova, în timp ce Ons Jabeur, sportiva care a învins-o în finala pentru tabloul principal pe Alexandra Dulgheru, are parte de un duel cu Ashleigh Barty (favorită 18), în primul tur la US Open 2018.

16 jucătoare și-au câștigat în calificări biletul de acces pe tabloul principal de la US Open 2018


VINERI, ora 22:00. URAGANUL GENIE BOUCHARD avansează pe tabloul principal. Sportiva din Canada a trecut ca un adevărat tăvălug peste meciurile de calificare, reușind să spulbere trei adversare în mai puțin de trei ore. Fostul număr cinci mondial a trecut în 54 de minute de Carol Zhao în meciul inaugural, în 58 de minute de Ekaterine Gorgodze în jocul secund și într-o oră și 5 minute de Jamie Loeb, în partida decisivă. Ce-i drept, toate aceste adversare se află în prezent grupate în clasament între pozițiile 160 și 170, în timp ce Bouchard este mai aproape de Top 100 – pe poziția 123 WTA. Sportiva născută la Montreal a cedat doar șapte game-uri, a închis două seturi la zero și a cedat o singură dată game pe lansare.

La masculin, Tommy Robredo, veteranul de 36 de ani careâ în 2013 îl învingea pe Roger Federer în optimi pentru a consemna o prezență în premieră în faza sferturilor de finală de la New York, a obținut și el biletul pentru tabloul principal, după o victorie în set decisiv în fața favoritului 19, Nicolas Mahut – scor 6-3. 2-6, 6-3.

VINERI, ora 21:30. Wonder Woman în calificările US Open 2018 este Patty Schnyder. Elvețianca învinsă de Simona Halep în meciul al treilea al partidei din Fed Cup, din aprilie, de la Cluj, a reușit, la 39 de ani, să câștige trei partide în calificările pentru Flushing Meadows și să își asigure, astfel, un loc pe tabloul principal la ediția 50 de US Open în Era Open. Fost număr 7 mondial, Patty Schnyder atingea în premieră faza sferturilor de finală la New York în 1998, apoi repeta performanța zece ani mai târziu, în 2008. Precedenta participare a lui Patty la US Open s-a înregistrat în 2010. Sportiva din Elveția cu 11 trofee WTA în CV a încercat să se califice pe tabloul principal și la US Open 2017, și la Australian Open 2018, și la Wimbledon 2018, după revenirea în tenis.

Jucătoare de mâna stângă, Patty Schnyder, în prezent locul 187 WTA, a revenit în primele două tururi după cedarea setului inaugural, pentru ca apoi să își câștige cu lejeritate tichetul pentru main draw cu o victorie netă, în 62 de minute, în fața unei americance din afara Top 200.

Parcursul lui Patty Schnyder spre tabloul principal la US Open 2018:

  • primul tur: 5-7, 6-2, 6-4 cu belgianca Maryna Zanevska (25 ani, 219 WTA)
  • turul doi: 6-7(4), 6-1, 6-4 cu rusoaica Veronika Kudermetova (născută în anul în care Patty debuta la New York, 21 ani, 129 WTA)
  • turul trei: 6-3. 6-2 cu americanca Jessica Pegula (24 ani, 247 WTA)

VINERI, ora 21:00. DULGHERU, 0-2 ÎN FINALA PENTRU TABLOUL PRINCIPAL. Alexandra Dulgheru a pierdut, vineri seară, duelul pentru accederea pe tabloul principal de la US Open, în fața favoritei 9 a calificărilor. Ons Jabeur s-a impus cu 6-3, 7-6(4), într-o oră și 33 de minute, la capătul unui meci în care Alexandra Dulgheru a reeușit, totuși, cinci break-uri. Românca nu și-a apărat însă decât o singură dată lansarea în manșa inauguruală, iar în setul doi a ratat o bună oportunitate pe lansare. După ce a recuperat de două ori, de la 0-2 și 1-3, Alexandra Dulgheru a pus pe tabelă un al treilea break în setul doi, la 5-5, însă nu a putut trece de scorul de 30-30. Jabeur a răspuns astfel cu rebreak și a închis mai apoi partida, în tiebreak, la prima minge de meci avută.


Joi, ora 23:00. DULGHERU, LA UN PAS DE TABLOUL PRINCIPAL. Alexandra Dulgheru și-a respectat statutul de favorită și a trecut prompt de turul doi al calificărilor, într-o oră și 11 minute, învingând-o cu 6-2, 6-3, pe spaniola Paula Badosa Gibert (184 WTA).

Finala pentru accederea pe tabloul principal i-o aduce ca adversară Alexandrei pe Ons Jabeur (114 WTA, Tunisia, cap de serie 9 în această fază a competiției). Românca are șansa unei revanșe după ce Jabeur a câștigat, în prima jumătate a lunii mai, un meci pe zgură, în optimile unui turneu ITF de la Cagnes-sur-Mer, în Franța, scor 6-1, 6-2.


Joi, ora 12:15. RUSE, OUT. România a rămas cu o singură reprezentantă din patru la încheierea meciurilor din primul tur din calificările pentru US Open 2018. Favorita 26 a tabloului, Anhelina Kalinina (136 WTA, Ucraina), exponenta aceleiași generații 1997 ca și Gabi Ruse, a dominats tartul partidei, adjudecându-și manșa inaugurală cu 6-1. Serviciul a fost punctul fragil pentru Gabi Ruse, singurul său game din manșa inaugurală fiind câștigat la retur. Chiar și cu o eficiență la conversia mingilor de break perfectă (3 din 3), românca, autoarea unui meci de senzație la Wimbledon, împotriva polonezei Agnieszka Radwanska, nu a putut decât să împingă manșa secundă în tiebreak, acolo unde ucraineanca s-a impus cu 7-2, pentru a pune punct partidei într-o oră și 30 de minute.

ADIO; CĂ‚LĂ‚I DE IERI: victime importante în calificările US Open 2018

Sergiy Stakhovsky (cap de serie 23 pe lista capilor de serie în calificări) și Lukas Rosol, doi dintre jucătorii care semnau unele dintre cele mai mari susprize ale ultimei decade la Wimbledon, nu au reușit să treacă de primul tur al calificărilor US Open 2018. Ambii tenismeni au fost învinși în ziua a doua de întrecere.

Ucraineanul, călău pentru Roger Federer în 2013, în turul secund, de pe poziția 116 ATP, nu a reușit să ducă revenirea până la capăt în fața unui american de 23 de ani, fără experiență relevantă în circuit, dar recent ieșit de pe băncile Colegiului. Thai-Son Kwiatkowski (379 ATP) l-a învins pe Stakhovsky (138 ATP), scor 6-4, 3-6, 6-1, într-o oră și 34 de minute.

Ironia sorții – Lukas Rosol, călău pentru Rafael Nadal cu un an în urmă, în 2012, tot în turul doi, l-a urmat pe Terenul 10 pe Stakhovsky, iar după o oră și 28 de minute îl urma și pe lista jucătorilor învinși. Federico Gaio (241 ATP) l-a răpus pe cehul de pe poziția 202 ATP, scor 7-6(5), 6-4.

Jurgen Melzer (540 ATP), semifinalist în 2010 la Roland Garros și fost număr 8 mondial, este o altă victimă cu nume sonor al primului tur al calificărilor, învins de francezul Kenny De Schepper (209 ATP).

DULGHERU ia la țintă finala calificărilor. Alexandra revine pe teren, joi seară, în jurul orei 19:30, pentru duelul cu Paula Badosa Gibert (184 WTA).


Miercuri, ora 22:30. România a pierdut o a doua jucătoare în calificările US Open 2018. Experimentata Vera Zvonareva a executat-o în doar 65 de minute pe Jaqueline Cristian, administrându-i o înfrângere netă, scor 6-3, 6-1. Românca nu a putut profita de faptul că rusoaica a servit doar 48% din timp cu prima minge. Deși a valorificat două dintre cele trei mingi de break avute, bucureșteanca în vârstă de 20 de ani a oferit nu mai puțin de 11 mingi de break, iar Zvonareva a fructificat de șase ori, pentru a avansa în turul secund.

Vera Zvonareva este finalista US Open 2010, fost număr 2 mondial, în prezent locul 134 WTA și cap de serie 24 pe tabloul trialurilor de la US Open 2018.


Cele două dueluri româno-americane programate în prima zi a calificărilor s-au încheiat cu scorul de 1-1 la general, chiar dacă pe teren au intrat, din postura de capi de serie, cele mai bine clasate două tricolore în această fază a competiției.

Alexandra Dulgheru și-a respectat statutul de favorită, învingând-o într-o oră și 35 de minute pe Allie Kiick (23 ani, 165 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-2. Bucureșteanca în vârstă de 29 de ani încearcă să se califice pentru a treia oară consecutiv pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem pe 2018, după Roland Garros și Wimbledon. Fost număr 26 WTA, Dulgheru are amintiri frumoase de la New York, chiar dacă nu a mai jucat un meci pe tabloul principal din 2015. În 2011 însă, semna o victorie de senzație, 7-6(3), 6-3 în fața Petrei Kvitova (cap de serie 5 la acea ediție), înainte de a fi învinsă, în turul secund, de Monica Niculescu. În turul doi al calificărilor, Alexandra Dulgheru pornește din nou favorită în fața ibericei Paula Badosa Gibert (20 ani, 184 WTA).

Ultima șansă în tenis pentru cea care a învins-o pe Irina Bara

Irina Bara (140 WTA, aflată cu o poziție mai sus pe lista capilor de serie față de Alexandra Dulgheru, pe locul 29), a fost învinsă fără drept de apel de Gail Brodsky (312 WTA). Chiar dacă a avut un procentaj la primul serviciu cu aproape 20 de procente mai scăzut decât românca, americanca născută din părinți evrei, în Ucraina, a dominat partida și s-a impus într-o oră și 37 de minute, scor 7-5, 6-4.

Povestea americancei de 27 de ani, reconstituită de ESPN, este una de film, inspirațională. În 2008, lua pe sus US Open-ul și se anunța, la 17 ani, o mare speranță a tenisului, însă presiunea pusă asupra ei de părinții săi, Eduard și Julia, avea să o sufoce rapid și să o determine să renunțe la sport, în 2012.

Gail s-a îndrăgostit de un fost jucător, a devenit mamă a doi copii și, după o tentativă timidă de revenire, în 2015 – cu trei turnee disputate, un alt concurs plasat în 2016 și alte două turnee în 2017, Gail s-a pus serios pe treabă în martie 2018, pentru a-și oferi „o ultimă șansă în tenis„. Parcursul său s-a concretizat cu două trofee ITF în acest sezon – la un turneu în sală, din Victoria, de 15.000 de dolari și la un ITF 60.000 de dolari de la Ashland, plus un trofeu la dublu.

Meciurile vedetă ale primei zile de calificări la US Open: Bouchard ‘on fire’ și un derby între tinerii teribili ai Australiei

În primul tur al calificărilor pentru US Open 2018, Eugenie Bouchard a reușit să se remarce printr-o adevărată demonstrație de forță în fața conaționalei sale, Carol Zhao, impunându-se în 54 de minute, scor 6-0, 6-1.

Un alt meci interesant, pe care cei mai mulți anticipau cu ani în urmă că l-ar putea vedea în 2018 în săptămana a doua a turneelor de Mare Șlem, i-a avut ca protagoniști pe Thanasi Kokkinakis (22 ani) și Bernard Tomic (25 ani). Kokkinakis a revenit după primul set, pentru a se impune cu 3-6, 6-0, 6-3, într-un meci rapid, de o oră și 25 de minute.

Totodată, dintre numele cu greutate prezente la start pe tablou, Patty Schnyder (fost număr 7 WTA) și Tommy Robredo (fost număr 5 ATP) au obținut, în noaptea de marți spre miercuri, biletul pentru turul doi al calificărilor, în timp ce Sabine Lisicki (finalistă la Wimbledon 2013) a părăsit întrecerea, învinsă de Olga Govortsova (6-4, 7-5).

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×